Ne este atât de frică de noi să trăim anumite experiențe încât încercăm pe parcursul vieții să le evităm cu orice preț, indiferent dacă prețul înseamnă să trăim în compromis. De teamă de ceea ce am putea simți în anumite situații preferăm să nu mai simțim deloc.
Din cauza nesiguranței interioare și a necunoașterii de sine oamenii nu pot auzi decât ceea ce le convine. Dacă aud ceva ce nu rezonează cu credințele lor….neagă. Neagă ce au în față și asta pentru că nu pot tolera adevărul. Iși neagă sentimentele, trăirile, realitatea, ca nu cumva să simtă vreun disconfort și să iasă din zona sigură în care se ascund. Preferă să trăiască în miciună, prefăcându-se că nu au auzit. Sau împachetează realitatea dură într-un ambalaj tolerabil pentru a putea funcționa.
Văd și întâlnesc oameni care sunt foarte critici cu ei înșiși, care își îndreaptă ideile critice către interior, cunosc soți care ajunși acasă nervoși de la job și-au vărsat nervii pe soție, pe copil, pe câine, pe pisică…, oameni cu o nevoie constantă de a fi amuzanți, soți care neagă că partenerul lor abuzator este periculos, alcoolici care insistă ca nu au nicio problemă cu băutura, oameni care caută țapi ispășitori.
Aud mulți oameni care spun: ,, Vreau să fii sincer!” și apoi nu îți pot accepta sinceritatea pentru că ei caută de fapt în exterior o validare a propriilor gânduri, nefiind pregătiți pentru adevăr. Ei nu caută adevărul pentru ca ei nu pot fi sinceri cu ei înșiși.
Adevărul implică asumare. Dacă vei învinge frica de a-ți asuma adevărul, vei cunoaște ce înseamnă curajul.
Vorbim atât de des și cu atâta ușurință de principii și valori, ne formăm texte pe care le promovăm în mediul în care trăim dorind să ne creăm o imagine ideală în ochii celor din jur. Apoi îi judecăm pe ceilalți în funcție de credințele noastre false. Prin judecata celorlalți, inconștient ne judecăm de fapt pe noi înșine. Dar din păcate nu mulți își asumă ceea ce sunt și nu mulți își doresc schimbarea.
Faptele ne definesc. Suntem ceea ce facem, ceea ce citim, suntem oamenii cu care interacționăm, suntem ceea ce iubim, cărțile pe care le citim și conversațiile pe care le avem.
,,Cu toții avem frici și suferințe puternice din copilărie și le facem față cu strategii defensive. ” (Nancy McWilliams, Diagnosticul psihanalitic). Cu toții negăm, cu toții clivăm, cu toții proiectăm, cu toții ne apărăm de anxietate și de realitatea perturbantă. Eul se teme de angoasă și luptă să respingă ceea ce este dureros, insuportabil.
Atunci când aveți o discuție contradictorie cu cineva, toată ura și negativitatea ce vine înspre dumneavoastră, sunt doar frustări și neputințe proprii. Iar pentru ca nu sunteți în stare să le acceptați, le puneți în celălalt. Așa că nu vă lăsați afectați când cineva vă spune că nu meritați sau ca nu sunteți bun de nimic, pentru că aici nu este despre dumneavoastră, este felul în care se simte acea persoană.
Societatea pomovează iluzia oamenilor perfecți, fericiți, iluzia relațiilor perfecte, pline de iubire, de emoții autentice, toate nerealiste și disfuncționale. Inconștient ne insuflă identificărea cu această imagine, pierdem contactul cu noi, cu realitatea noastră interioară. Iar apoi vom crede că nu este în regulă să ne simțim rău, frustrați, triști, nefericiți, singuri. In felul acesta îți creezi o falsă imagine a sinelui și începi să crezi că este ceva neînregulă cu tine.
Viața reală și autentică se trăiește acceptându-ți realitatea și trăindu-ți sentimentele. Nimeni nu ne învată atunci când suferim să ne trăim suferința, cu ce vine ea, cu greautatea ei. Cei din jur ne sfătuiesc din perspectiva propriilor suferințe și apărări când îți sugerează: să faci ceva ca să nu te mai gândești, să pleci în vacanță, să faci un sport, să stai în compania cuiva, să vezi multe filme, doar doar să nu stai în contact cu tine . O astfel de metodă, de a încerca să fugi de sentimentele care te invadează, nu va face altceva decât să-ți aducă și mai multă suferință. Atâta timp cât nu le confrunți, ele vor veni dupa tine orice vei face și oriunde te vei duce.
Câți dintre voi spuneți:,, Sunt în rahatul vieții dar sunt fericit!” Credeți că problemele voastre sunt cele mai mari și nimeni nu este în stare să le înțealeagă. Am citit recent în presa despre o doamnă asistentă din Câmpulung Moldovenesc, care are cancer în stadiul IV, este asistentă la ATI și încă merge la lucru, este fericită pentru că poate fi utilă. (Sursa: http://www.stirileprotv.ro) . O altă doamnă din Cluj, Simona Hanca, profesoară de informatică, are cancer în stadiul IV și încă le predă copiilor. ,, E ceea ce am facut o viață întreagă, ceea ce iubesc și ceea ce mă mână în luptă.” (Sursa: http://www.gandul.ro). Astfel de oameni știu ce înseamnă suferința, durerea, disperarea și își găsesc singuri puterea pentru a merge înainte. Ei știu să trăiască. Ei știu cine sunt și de ce anume sunt în stare.
Dacă nu va zbateți să ieșiți din suferința în care vă scaldați, nu vă va putea scoate nimeni. Fericirea o găsiți în lucrurile mărunte pe care reușiți să le faceți singuri cu pași mărunți în fiecare zi.
Oamenii au atins succesul prin suferință. Artiști, pictori, muzicieni, scriitori și-au trăit suferința, pierderea, durerea și au folosit-o creînd cele mai mari opere. Să nu credeți că le-a fost ușor, sau să vă găsiți scuze considerându-i genii. Genialitatea este în fiecare dintre noi. Ea ține de disciplină, rutină, de consistență, de răbdare, de dăruire și autenticitate. Ține de cât de mult îți dorești să ajungi să faci ceea ce ai visat, cât ești de dispus să investești pentru a-ți împlini visele.
Niciodata nu veți ști de ce sunteți în stare și ce puteți realiza dacă nu vă puneți la încercare trăind greul.
,, Oamenii cei mari se bucura adesea de împrejurarile potrivnice la fel cum se bucură soldații viteji de război. (…) Adevărata valoare caută lacomă primejdia și se gândește mai mult la ținta sa decât la ce va avea de suferit , fiindcă suferința însăși este parte a gloriei.( Seneca, M-ai intrebat de ce )
Suntem atât de concentrați să facem bani pentru a-i cheltui pe lucruri! Nu banii ne aduc bogăție, ci experiențele pe care ni le permitem să le trăim.
Vă întrebați de ce sunteți mereu triști, nemultumiți, nefericiti, frustrați și furioși. Căutați mereu ceva din exterior care să preia responsabilitatea nefericirii dumneavoastră. Dar felul în care vă simțiți are legatură doar cu voi înșivă. Câți dintre noi putem sta singuri într-o cameră ascultându-ne gândurile? Disconfortul produs de confruntarea cu propriile sentimente și frici ne face să ne apărăm de tot ce vine din noi. Băgăm gunoiul sub preș și ne spunem că suntem bine, ,,Vor trece și astea cumva!” Ele nu vor trece de la sine, se vor amplifica și vor veni năvală peste noi dând naștere la experiențe și mai dureroase.
In singuratate ies durerea, fricile, nesiguranța, disperarea . Unii oameni, de teama confruntării cu propriile sentimentele caută compania prietenilor, familiei. Nimeni nu ne spune să ne oprim, să ne privim frica în fața, să ne întrebăm ce ne sperie și de ce? Nimeni nu ne îndeamnă să stăm cu durerea, disperarea și să înțelegem de ce ne acaparează! Toți din jur ne caută soluții să evadăm .
,, Nu sta singur/ă…ieși din casă, mergi la un film, fă sport, mergi la job, nu te mai gîndi, preocupă-ți mintea cu altceva.!”
Nu a spus nimeni că este ușor. Este cumplit de greu. Dar dacă nu ne trăim experiențele așa cum vin, nu vom ajunge să ne cunoaștem și nu vom evolua niciodată. Nu vom ști să trăim ci doar să supraviețuim. Întotdeauna când suntem dezamăgiți și suferim credem că este sfârșitul. Poate fi sfârșitul a ceva ce tocmai s-a încheiat și începutul unei experiențe extraordinare.
Sunt oameni care cred că dacă vor pleca departe, își vor lăsa în urmă sentimentele ce îi invadează. ,, Crezi că numai ție ți s-a întâmplat și te minunezi că deși ai călătorit și ai trecut prin locuri felurite, nu ai reușit să te scapi de tristețe și de suferința spiritului tău! Sufletul trebuie să ți-l schimbi, nu cerul de deasupra capului! (Seneca)
Nu poți fugi de tine la nesfârșit. Decât să ne lăsăm acaparați de gânduri negre, am putea încerca să acceptăm că ne simțim groaznic și să încercăm să ne dăm seama de ce? cum? în ce formă și de unde vin toate, fară să credem că este ceva neînregulă cu noi.
Ce s-ar putea întampla dacă am accepta toata greutatea pe care o simțim că ne apasă ? Ce s-ar întâmpla dacă nu am mai căuta ceva sau pe cineva care să ne scoată din prăpastie și am încerca să ieșim singuri atunci când suntem pregătiți ?
,, Doar în măsura în care ne expunem iar și iar anihilării, ceea ce este indestructibil în noi poate fi descoperit! ( Pema Chodron, 2017) .
Ne-am creat o dependență de a evita contactul cu sinele, cu durerea, cu disconfortul, cu sentimentele.
În loc să ne reconstruim de unde am fost făcuți bucăți, noi vrem să punem bucățile la loc la fel cum au fost înainte, pentru că disconfortul este insuportabil și ne înspăimântă. Întotdeauna încercăm să ne facem viața mai ușoară netezindu-ne drumul, iar în felul acesta nu trăim autentic. ,, Dar daca drumul pe care suntem chemați este abrupt și plin de hârtoape? Și ce dacă! Pe un drum neted se poate ajunge sus?” ( Seneca, M-ai intrebat de ce)
Viața este o provocare, uneori ne e bine, uneori nu, câteodata ne iese, câteodata nu, uneori suntem fericiți, alteori nu. A trăi viața din plin înseamnă a accepta tot ce ni se întâmplă și a încerca prin experiențele pe care le avem să evoluăm continuu.