ŞCOALA. FERICIREA COPIILOR. STRESUL PĂRINŢILOR

ŞCOALA. FERICIREA COPIILOR. STRESUL PĂRINŢILOR

Prima zi de școală. Prima zi de școală este despre copii și numai despre ei, așa cum ar trebui să fie întregul parcurs școlar; și nu despre noi părinții și visurile noastre neîmplinite, despre fricile noastre sau preferințele noastre. Scoala este despre copii fericiți pentru că își reîntâlnesc colegii și profesorii, despre mirosul claselor în prima zi de școală, despre provocări noi, despre experiențe necunoscute care așteaptă să fie explorate cu curaj. Lăsați copiii să fie. Să fie cine sunt, să se trăiască cum simt, nu proiectați asupra lor grijile dumneavoastră. Intâlnirea și reîntâlnirea cu școala, cu colegii, cu profesorii este o bucurie chiar și în contextul actual plin de restricții. In prima zi de școală a copiilor nostri, dar și pe parcurs retrăim inconștient emoțiile primei noastre zile și temerile noastre în legatură cu performanțele școlare. Băiețelul meu începe școala. Va fi prima lui zi. Mă întreabă o prietenă: ,, – Ai emoții?’’ – Nu! Pentru că nu este despre mine. Prima zi este despre el. E liber să simtă. Eu sunt doar fericită că pot să fiu pentru el când va avea nevoie și am grijă să știe asta mereu. Nu sufocați copiii cu grijile și pretențiile dumneavoastră, permiteți-le copiilor să le aibă pe ale lor, dacă este cazul și oferiți-vă sprijinul în cazul în care vor avea nevoie. Atât.

Începerea școlilor de anul acesta a cerut o pregătire mai mare și din mai multe puncte de vedere decât în anii trecuți. Dacă până acum începerea școlilor era o normalitate și un moment de bucurie, noul an școlar vine cu teamă, cu nesiguranță, cu anxietate. Apatia, lenea, rebeliunea, furia sunt câteva dintre fețele anxietății, iar noi în general suntem tentați să reacționăm la comportament. Dacă veti reuși să descoperiți aceste fețe, acest lucru vă va ajuta să nu vă mai declanșați furia asupra copilului. Copiii agresivi sunt copii care suferă, care pierd controlul cu lumea lor interioară, sunt copii care se simt neapreciați, lipsiți de încredere și proiectează pe alții ceea ce simt ei în interior. Ne e teamă să explorăm dezamăgirile copiilor noștri și asta pentru că nici noi nu ne-am tratat dezamăgirile noastre. Fie le negăm sentimentele, fie încercăm să reparăm ce e greșit. Dar în felul acesta evitând disconfortul, copiii vor învăța de fapt să evite viața.

Oricât de nesiguri suntem noi ca părinți și suntem tentați să nu lăsăm copiii la școală în contextul actual, trebuie să întelegem că toți copiii au nevoie să stea între copii pentru sănătatea vieţii lor psihice şi pentru o dezvoltare armonioasă. Ce putem face este să încercăm să recreăm normalul. E nevoie să învățăm copiii să aibă curaj să își numească sentimentele, fricile, nevoile. Îi putem ajuta dacă le oferim o nouă noțiune de normal, o structură în contextual actual, despre ceea ce vor face în următoarea perioadă pentru ca ei să se simtă în siguranță și să se poată baza pe ceva şi pentru a accepta și a putea funcționa liniștiți, fără fricile noastre ca părinți, proiectate asupra lor. Schimbarea constantă și faptul că trebuie să se adapteze repede la noile regului îi destabilizeaza pe copii. Aveţi răbdare. Comunicarea ajută în astfel de situații. Este nevoie să construim o relație bună, echilibrată între părinte și profesor. Ea va fi simțită de copil și, în felul acesta, el capătă siguranță.

După o perioadă haotică în care școala s-a desfășurat acasă, la școală sau online, noul an școlar vine cu emoții și griji din partea părinților și cu dorința de joacă și socializare a copiilor. Probabil cele mai multe așteptări de la copii le au părinții: să înceapă școala, să respecte regulile de igienă și de distanțare, dar în același timp să fie fericiți, să facă multe activități, să învețe cât mai mult, să fie cei mai buni.

Să nu încercăm să recuperăm ce considerați că s-a pierdut în ultimul an, aglomerând copiii cu lucruri de făcut, în speranța că micul geniu va ieși la suprafață. Părinți și profesori, trebuie să întelegem că nu putem avea aceleași rezultate de la toţi copiii. Fiecare copil este unic și are calitătile lui și ideal pentru el este să îl ajutăm să își exploreze talentul, nu să-l forțăm să se încadreze între niște limite doar că noi nu putem vedea mai departe de ale noastre. Copiii au nevoie să le permitem să fie, să se dezvolte în acord cu unicitatea lor, cu toate calitățile și cu toate slăbiciunile lor.

În dorința de a recupera cât mai mult, vom fi tentați să îi aglomerăm cu cât mai multe, nelăsându-le spațiu de a-și explora creativitatea, nu le mai lăsăm spațiu de joacă, de a fi copii, de a fi spontani:…..lecțiile de la şcoală, cursuri suplimentare, ore de tenis, fotbal, dans, robotică etc. și nu vă dați seama, că, de fapt, tot ceea ce faceți este să epuizați tot timpul din viața copiilor, fară să mai rămână timp pentru a construi împreună cu ei o relație deschisă părinte-copil. O relație, unde dumneavoastră ca părinți să mai aveți răgaz să observați, să auziți și să știți ce se întâmplă cu copilul dumneavoastră. Ideal ar fi să nu dezvoltăm la copii ambiția și competiția prin a-i cere să ia notele cele mai mari sau să fie cel mai bun. Aceste sentimente le avem oricum în noi. Datoria noastră de părinți este să ne învățăm și să ne susținem copiii să fie independenți, prezenți, conștienți, copiii sunt extrem de curioși, dornici de cunoaștere și de explorare a lumii. Copilul învață pentru el, nu pentru părinții lui.

„Scopul școlii moderne este acela de a emoționa copiii, de a pune în mișcare gândirea independentă, de a-i încuraja mereu pe copii și nu de a-i descuraja , chiar când debitează câte un nonsens, de a face din școală o casă a bucuriei pentru ei.’’(Wilhelm Stekel) Din cauza propriilor temeri suntem tentați să stăm cu ochii pe tot ce fac copiii la școală. Indiferent de ce face copilul la școală nu îl amenințați cu pedeapsa și nu îl privați de afecțiune pentru că nu faceți altceva decât să îl descurajați în a vă spune adevărul și poate să ascundă apoi lucruri mult mai serioase.

Ca să poți să îți crești copilul în funcție de autenticitatea lui, e nevoie să înțelegi relația părinte-copil ca pe un parteneriat, și nu ca pe o dominație a vieții copilului. Dar pentru a avea o relație autentică cu copilul tău este nevoie în primul rând de o relație autentică cu tine.

De obicei, mulți părinți resping ideea de a pasa inconstient asupra copiilor lor nevoile nerezolvate și presiunea visurilor neîmplinite, moștenite de la părinții lor. Dacă nu veți reuși să faceți diferența între nevoile dumneavoastră și a ale copiluilui dumneavoastră, veți observa atunci doar comportamentele, pe care veți încerca să le corectați, fară să vă preocupe ce a dus la asemenea acțiuni și fără să conștientizați că el nu a ajuns acolo singur, ci cu ,,ajutorul” inconştient al dumneavoastră.

De foarte multe ori, atribuim copilului gândurile noastre, fără să ne punem în locul lui, să încercăm măcar puțin să gândim ca ei. Lumea e frumoasă dacă o vedem cu ochii poetului, spunea Stekel, e frumoasă atunci când veți reuși ,,să tratați copilărescul din copil astfel încât să fie conservat copilul din adult”. Într-o zi băiețelul meu a făcut ceva cu care eu nu eram de acord și nu îi vedeam sensul, i-am spus că nu era nevoie să facă acel lucru pentru că din punctul meu de vedere nu este ok, iar el mi-a spus: „Nu ești tu copil să știi!” În momentul acela, m-am trezit ca și când cineva a aruncat cu apă rece peste mine. Așa este. Nu sunt și nu am încercat înainte să îmi dau cu părerea…să fiu. Am reacționat doar din pantofii mei de adult. Gabor Matte spune că noi nu răspundem/reacționăm la ceea ce s-a întâmplat de fapt, ci la percepția noastră despre ce s-a întâmplat. Lăsați copiii să fie. Incurajați-i să fie. „Copiii au nevoie să îi ții de mână fără să îi conduci!” (W Stekel)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *