De ce o psihoterapie?

curajul de a fi beatrice stancioiu De ce o psihoterapie

Aud frecvent multe persoane care atunci când trec printr-o perioada mai dificilă îmi spun: ,, nu am nevoie să merg la terapie, mă descurc singur/ă, nu este nimic grav” . Nu trebuie să așteptăm să trăim o dramă pentru a ajunge la psihoterapeut.joystick do nintendo switch 270 air max 2018 nh nadine blusen messerschmitt uhren herren dyson v10 total clean or absolute hudora skateboard skater rampe schwarz 5 teilig 11118 270 air max 2018 hagebau gartenzäune tricia rose messerschmitt uhren herren michael kors savannah schwarz planet parfum esch hot pepper sexy logitech driving force steering wheel taschen gaudi

Atunci când nu aveți încredere în voi, când vă simțiți blocați în anumite situații, când nu reușiți sî progresați în ce doriți, sunteți timid, aveți probleme de relaționare, când vă simțiți invadat de panicî, când nu vă simțiți bine în pielea dumneavoastră, când suferiți o pierdere este un moment bun în care să încercați o psihoterapie. Știu că majoritatea oamenilor  merg la psihoterapeut pentru a găsi o rezolvare rapidă la problema care îi frământă în momentul respectiv. Dar lucrurile nu merg așa,  răspunsul îl va găsi fiecare, în timp, cu ajutorul psihoterapeutului. Obiectivul unei terapii este să găsești cauza deficientelor apărute, să-ți confrunți rănile și conflictele de care te aperi și să le accepți.

A face o analiză (psihoterapie de orientare psihanalitică) este despre fiecare, este dorința, curajul și curiozitatea de a te explora și a te cunoaște pentru a putea apoi să începi să îți trăiești viața autentic, nu după tiparele din copilărie pe care inconștient le căutăm și retrăim la maturitate și nu în funcție de normele impuse de societate.

,,Analiza este căutarea libertății spunea Freud. Dar drumul către libertate este extrem de greu și presupune o mare responsabilitate. Este responsabilitatea asumării a ceea ce ești și a propriei vieți dar ,, majoritatea oamenilor sunt înspăimântați de responsabilitate.” (Sigmund Freud)

In calea multor oameni către o analiză stau aceia buni la sfaturi: ,, ar trebui mai de grabă să : îți asumi răspunderea, să te mobilizezi – destinzi – muncești mai mult – muncești mai puțin – pleci în vacanță – faci sport – încerci medicamentul X – te căsătorești – divorțezi – faci un copil – te muți – să nu te muți! In acest fel ei își exprimă propriile apărări decât o informare obiectivă. ”  (Roger Peron, O psihanaliza. De ce?, 2000)

Căutarea unei siguranțe durabile este inutilă. Toți avem tendința de a nu ne asuma responsabilitatea propriei vieți pe care vrem să o pasăm unei alte entități din afara noastră.

Analiza este un proces terapeutic pe care îl parcurgem alături de un psihoterapeut, care ne va fi partener de drum, care va auzi, va asculta, va înțelege si care ne va ajuta să ne descoperim, să ne înțelegem și să ne acceptăm.

Este nevoie de curaj pentru a începe o analiză, pentru că începi să pășești pe un drum total necunoscut care la un moment dat te va duce la tine, la cel care ești cu adevărat. Tiparele din copilărie și limitele impuse de societate ne fac să ne creăm un sine fals și ne limitează accesul la adevăr, ne împiedică să ne găsim autenticitatea.

De ce e nevoie să facem asta? Pentru a nu a mai suferi. Dar frica de necunoscut, de ceea ce găsim, ne poate împiedica să începem acest drum de căutare al sinelui, al libertății. Dar ,, teama nu împiedică moartea, împiedică viața!”(Buddha)

Libertatea de a fi..e un fel de … ce bine e să fii tu și să nu îți pese de zgomotul din exterior, să te accepți și să te trăiești sărbătorind zilnic, e ceva real și viu…o forță.

,, Să te simți real înseamnă mai mult decât să exiști; înseamnă să gasești o cale de a exista ca tu însuți și să te relaționezi cu obiectele (pesoanele) ca tine însuți și să posezi un sine unde te poți retrage pentru relaxare” (D. W. Winnicott, Joc și realitate)

Psihoterapia nu este ușoară, este epuizantă din punct de vedere emoțional și se întinde pe o perioadă lungă în care pacientul ,,primește înapoi ceea ce aduce.” ,, Este o derivată complexă a chipului care reflectă ceea ce există pentru a fi văzut. ” (D. W. Winnicott, Joc si realitate)

Căutarea sinelui este o  luptă între tine conștient și forța inconștientului care de multe ori ne sabotează dorința de a schimba și ne ține prinși într-un război, acest război este un conflict  intrapsihic ce ne provoacă tensiune, anxietate, teamă, frustrare.

 Pentru a ne descoperi e nevoie de căutare ..în tot ce credem ca  suntem și ce facem, să observăm cu ce rezonăm, către ce tindem și cum reacționăm. Ne dscoperim atunci când facem exact ceea ce nu ne place, când ne trăim frica și sentimentele, când intrăm pe un drum necunoscut , când ne trăim durerea și greul , când trecem prin…

 E nevoie să rupem barierele confortului, să căutăm discomfortul și situațiile în care nu am intrat până atunci.  Evoluția este despre criză, despre cât de greu este și cum trăiești greul descoperindu-ți forța din tine…pe tine….

,, Gândește-te că nu este mare lucru să te porți cu tărie atunci când toate merg bine, când viața curge pe un făgaș bun: nici măiestria unui cârmaci nu se arată atunci când marea e liniștită și vântul bate din spate: este nevoie ca ceva să stea dimpotrivă pentru a pune sufletul la încercare. (Seneca)

Avem nevoie să ne vedem, să fim reali. Intr-o lume în care am fost învatați să ne supunem și să fim așa cum ,, trebuie” să fim, avem nevoie să fim liberi pentru a putea fi fericiți și pentru a putea evolua.  Avem nevoie de curaj pentru a ne dobândi libertatea, de a nu ne mai supune normelor impuse  fară să ne fie teamă că vom fi respinși. Indrăznește să fii altfel.

Toate sentimentele pe care le trăiești, nesiguranța și întrebările pe care ți le pui, ne spun de fapt, că nu trăim în acord cu noi înșine, ca exista ceva acolo în tine care dorește sa iasă la suprafată, fă tot ce este necesar pentru a te înțelege și a-ți descoperi autenticitatea care îți va aduce evoluție și schimbare.

Ne creăm singuri fără să ne vorbim prea mult o imagine falsă a Eului, o imagine care se schimbă de fiecare dată când mediul o cere. Trăim un ideal ce ne anulează libertatea interioară, un ideal ce ne orbește  și ne împiedică accesul la realitate.

 Analiza personală este o cale necunoscută, grea și plină de frământări, către inconștient.

 ,, Nu bănuiam că întâlnirea cu propriul inconștient poate fi atât de neplacută, șocantă, dureroasă. Habar nu aveam ce înseamnă câștigul de energie psihică pe care îl aduce conștientizarea, ridicarea fie și parțială a refulărilor, controlul sporit asupra propriei persoane pe care îl asigură cunoașterea profundă de sine. Intr-un cuvânt , nu știam ce e ,,spiritul liber” de care vorbește și Nietzsche.” (Vasile Dem Zamfirescu, 1994, In căutarea sinelui)

O analiza ne-ar elibera de durere , ar sparge armura și am putea începe să ne construim un alt drum de acolo. ,,Analistul este un eliberator pentru Sine și un perturbator pentru Eu și Supraeu. (Anna Freud, Eul și mecanismele de aparare).

Văd analiza ca pe o furtună. O furtuna care ne va permite schimbarea. Ideea e cât de tare ne dorim schimbarea! In interiorul fiecăruia e  o involburare de neliniști, care se amestecă la fel ca valurile furtunilor din mijlocul oceanelor. Câteodată aduc la mal rămășițe din luptă , câteodată e liniște , se vede doar departe, la limita orizontului o urmă de nor întunecat și te trec fiorii. Autenticitatea se află după furtună. Trebuie să treci prin ea ca să te gasești.

Viața poate să fie un chin dacă o trăiești într-un compromis total și dacă refuzi să vezi le nesfârșit drumul pe care ar trebui să mergi. Nu vei găsi niciodată fericirea și liniștea pe drumul greșit. ,,Majoritatea oamenilor preferă să meargă orbecăind prin viață ,”  sperând că la un moment dat cineva le va aprinde lumina. Se va face lumina doar dacă încetezi a-ți nega adevarul.

Forteaza-te să gândești autentic, caută-ți adevarul, renunță la tot ce nu te face fericit, la ce nu te împlinește, nu te mulțumi să fii doar o copie ci caută-ți unicitatea. Suntem proprii temniceri așa că eliberează-ți mintea și ai curajul să pășești în viață ca cine ești cu adevarat.

,, Dintotdeauna oamenii și-au căutat un loc în care să se refugieze: casa la tară, pe maul mării ,la munte. Acesta este un însemn al oamenilor obișnuiți; este însă în puterea fiecăruia de a se retrage în sine. Căci nicăieri, nici în locul cel mai liniștit, nu scapi de griji, doar în sufletul tău. Iți găsești liniștea atunci când gândurile sunt foarte pașnice. Liniștea nu e nimic altceva decat o bună ordine mentală. Acordați-vă acest refugiu permanent și vă veți reface” ( M. Aurelius)