Nu există o viață umană fără un episod de iubire ratată, refuzată, compromisă, distrusă, care a lăsat regrete și urme dureroase. Multe probleme conjugale sunt rezultatul dintre iubire și dependență iar iubirea este pusă în pericol când devine dependentă.
,, Iubirea poate acționa numai în libertate și fără constrângeri. Iubirea înseamnă să dăruiești ce este viu în tine, bucurie, tristețe, înțelegere, răbdare, știință, reușind să trezești în celălalt propria senzație de a iubi.” (Roger Peron, 2000, O psihanaliza. De ce?)
Unde controlul și posesivitatea nu există , există respect. Respectul este despre capacitatea fiecăruia de a vedea cealaltă persoană așa cum este ea, să fii conștient de uncitatea ei. Respectul înseamnă că persoana pe care o iubim să se dezvolte și să evolueze în felul său, nu în interesul propriu.
Iubirea înseamnă libertate iar respectul nu există fără libertate. Nu putem să le cerem celor de lângă noi să fie într-un fel tolerat de noi că să îl putem iubi. Pentru că dacă ar fi ca noi și nu ca ei, ar fi despre noi și nu despre ei.
,, ..dacă iți alegi partenerul pentru că seamănă cu tine este semnul că vrei să umpli lumea cu persoana ta, în ipostazele celor din jur, ca și când în lume există numai Eu, în timp ce Tu este o ficțiune. Esența cuplului se găsește însă la jumătatea distanței dintre Eu și TU. Pentru că doi Eu nu pot alcătui un cuplu fericit.” ( Matei Georgescu, Jurnal al defensei prin scris)
Atunci când în copilărie am trăit experiențe extrem de dureroase, pe parcursul vieții suntem tentați să alegem și să creăm inconștient situații asemănătoare, pentru că doar acelea ne sunt familiare. Iar ce este familiar este confortabil. Ne implicăm în relații cu același gen de parteneri, în încercarea noastră disperată de a câștiga lupta pentru iubire pe care am pierdut-o în copilărie, când depuneam aceleași eforturi în fața părinților în încercarea noastră de a le demonstra că suntem buni, iubitori, că suntem utili și inteligenți și că merităm iubirea și atenția lor.
In felul acesta, relațiile eșuează și noi sfârșim prin a ne întreba de ce ni se întâmplă mereu același lucru, sau dăm vina pe noroc sau pe soartă. De cele mai multe ori căutăm în viața nu ceea ce visăm să avem în relații ci ceea ce ne este familiar. Avem nevoie de sentimente provenite din situații dramatice pentru a simții că trăim normalul, oferit de durere , nesiguranță, dezamăgire, dezechilibru. Luăm de fiecare dată aceleași decizii, alegem de fiecare dată la fel în speranța că rezultatul va fi altul. Si nu va fi.
Ne dorim relații cu orice preț ca și când nu putem exista decât în relație cu cineva. Vrem să ne căsătorim și să avem copii pentru a intra în rândul lumii (nu neapărat că asta simțim) și pentru a ne simții în siguranță, ca și când o relație oficială ar fi asigurarea unei vieți alături de cineva.
Atunci când eșuăm de mai multe ori în viața personală, când avem senzația ca ni se întâmplă același lucru de fiecare dată, când nu putem să ne construim o relație matură de durată, trebuie să ne oprim o clipă și să încercăm să vedem ce facem greșit în tot acest proces. In loc să dai vina pe univers pentru nereușitele tale caută un psiholog care te-ar putea ajuta să iți descoperi tiparele din copilărie pe care inconștient le repeți ca adult.
A rămâne unde suntem înseamnă de fapt a regresa, ne bazăm pe ceea ce avem, iar ceea ce avem ne oferă siguranța. A păși în necunoscut este egal cu a păși în nesiguranță ceea ce ne înfioară pentru că orice pas nou ne poate duce la eșec. A nu experimenta noul cu toate incertitudinile lui înseamnă a nu avea curajul să fii liber.
Chiar și așa sunt destui oameni care îi admiră pe cei care au curajul să iasă din confort, pe cei care sunt deschiși la nou, pe cei care au curajul să meargă înainte. Erich Fromm spune că acești oameni care au curajul să se aventureze în necunoscut erau cunoscuți în mitologie drept eroi. Eroii sunt cei care au curajul să părăsească ceea ce au – țara, familia, avuțiile și să pornească la drum cu teamă dar cu puterea de a nu ceda în fața ei. Buddha este eroul care renunță la tot și pornește pe un drum al unei vieți lipsite de atașament. Avraam și Moise . Iisus care a renunțat la tot pentru dragostea fața de oameni, Hercule și Ulise, eroii basmelor.
Noi credem că doar eroii pot pentru că sunt eroi. In felul acesta ne sabotăm forța pe care fiecare o are în el, de a deveni el însuși un erou în propria viață.
A renunța la o relație toxică sau a fi părăsit înseamnă a rămâne pentru o perioadă singur. Singurătatea însa este insuportabilă pentru unii oameni și este considerată o experiență mult mai grea și negativă decât o relație disfuncțională plină de durere. Să fii părăsit de partener retrezește unora spaima de abandon din copilărie, iar pentru a evita să retrăiești acel sentiment ești în stare de orice sacrificiu.
Foarte multe persoane trăiesc nefericite în relații, trăiesc în relații abuzive sau toxice crezând că așa este normal pentru că acest normal este familiar.
,, O experiență de dependentă este aceea care absoarbe conștiința unei persoane, și ca și cum ar lua analgezice îi alină senzația de anxietate și durere.” (Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult) . Dependența de partener nu iți permite să fii în contact cu tine și cu propriile sentimente, te ajută să eviți durerea, frica, furia, sentimentul deșertăciunii care te-ar năvăli în cazul în care ai renunța și ai fi singur. In încercarea noastră de a ne evita sentimentele rămânem într-o relație toxică, sau dacă s-a încheiat căutăm imediat un partener nou. ,, Singura suferință care poate fi evitată este suferința pricinuită de încercarea de a evita suferința. (R D Laing)
Este mult mai comod să sperăm și să așteptăm că mâine va fi altfel, că el/ea se vor schimba decât să luam o decizie și să mergem într-o alta direcție. In loc să așteptăm ca cel de lângă noi să se schimbe, este nevoie să ne schimbăm noi și să nu mai toleram ceea ce nu ne face bine. Respectul față de sine într-o astfel de situație este vital. Dacă alegi să stai într-o relație și să înduri și să faci compromisuri doar ca să ai o relație este un abuz la care te supui singur. ,, Relațiile ne pot desăvârși fericirea sau ne pot întuneca existența.” (Ursula Sandner), îmbolnăvindu-ne. Atunci când cineva îți provoacă suferință, faci un compromis cu tine însuți pentru a avea liniște, dar acest compromis îți va aduce frustrări care vor duce la nefericire, tristețe. Compromisul pe care îl faci este o trădare a sinelui, la fel ca miciuna și autoiluzia.
Dependența de orice fel este extrem de periculoasă pentru că nu mai ai control asupra vieții tale. Cu cât investim mai mult în fantasma perfecțiunii, devi dependent de investiția ta și pierzi contactul cu realitatea. Incearcă să devii autonom, descoperă-te, acordă-ți încredere și bazează-te în primul rând pe tine însuți, caută relații pentru că le dorești nu pentru că ai nevoie.
Prin felul în care ne agățăm unul de celalalt în relația noastră credem că iubim. Când de fapt este vorba doar de atașament, iar acesta provoacă suferință. Cu cât ne agățăm mai mult cu atât vom suferi mai mult când relația se destramă. ,, Dacă te-ai pierdut pe tine însuți în relația pe care ai avut-o , regăsește-te în suferința provocată de terminarea ei. ”
La baza fiecărei relații în care am dezvoltat o obsesie pentru partener, nu se află dragostea ci frica. Frica de a rămâne singuri, teama de a fi ignorați, abandonați, teama ca nu merităm apreciere si iubire. Iar aceasta teamă se adâncește pe măsură ce ne străduim să oferim cât mai multă iubire, pe măsură ce ne sacrificăm tot mai mult în speranța că vom primi mai mult, dar tot ce vom primi este pierderea de sine. In toata această goană disperată, vom uita de noi, de nevoile noastre și ne vom pierde. Cu cât atașamentul nostru față de ceva din exterior este mai mare cu atât teama de pierdere este mai mare.
Privim singurătatea ca pe un dușman. (Pema Chodron) Relațiile pe care le acceptăm în viața noastră, indiferent dacă sunt de prietenie sau de cuplu, reflectă relația pe care o avem cu noi înșine. Modalitatea în care ne raportăm la noi înșine este și felul în care o vor face și cei din jur. Pentru a putea fi iubiți de ceilalți , trebuie mai întâi să ne iubim pe noi înșine, să ne căutăm, să ne descoperim, să ne asumăm și să învățăm să iubim ceea ce găsim în noi.
