Unde erai când te-ai pierdut?
Acum 20 de ani eram la mare cu părinții mei. Il rog pe tata într-o seară să mergem la cinema, nu conta ce film rula atâta timp cât puteam merge. Grila programelor la tv nu era atât de vastă ca astăzi iar telefoanele mobile GSM de abia apăruseră de câțiva ani și în afară de apeluri și mesaje nu aveai ce să faci cu ele.
La cinema rula Matrix. M-au fascinat efectele speciale din film și scenele de luptă, altceva nu prea am înțeles atunci. Era un film științifico-fantastic și cam atât. Am reluat vizionarea filmelor ani mai târziu și încă le revăd la fel de fascinată, identificând viața din zilele noastre cu Matrixul.
Matrixul era o lume virtuală perfectă creată de inteligența artificială, care controla omenirea. Cei care iși dădeau seama se luptau să evedeze din această lume. Asta cred eu că se întamplă și astăzi cu mediul online și cu societatea în care trăim. Este o lume în care se promoveaza ideea perfecțiunii, o lume creată de către niște oameni extrem de inteligenți, cu scopul de a creea dependență.
In această lume , toți oamenii sunt fericiți, sănătoși, bogați și arată impecabil. Intrebarea este: Cine ești tu? Ești Neo care era conștient de sine și doar folosea matricea pentru a salva lumea sau te-ai lăsat total acaparat și fascinat de perfecțiune încât te-ai pierdut și ai pierdut și contactul cu realitatea.
Există și persoane care doar folosesc mediul online pentru a-și dezvolta afacerile. Ideal ar fi să vă puteți folosi conștient de ceea ce oferă, să nu vă îndepărtați de la ceea ce sunteți și să nu încercați să vă promovați un sine fals. Folosiți-l cu un scop. Dar scopul nu este să vă pierdeți.
Ne creăm singuri fără să ne vorbim prea mult o imagine falsă a Eului, o imagine care se schimbă de fiecare dată când mediul o cere. Murim pe interior și o facem voit. Trăim triști, agitați, veșnic nemulțumiți, dornici mereu de mai mult, mânați de rutina supusa lui trebuie – ,,de prea multe ori criminal al clipei și al trăirii” (Matei Georgescu, Jurnal al defensei prin scris ) , dornici de un ideal. Ideal al cui? Al tău? Cine ești tu? Unde ești tu în tot ceea ce faci constrâns de alții?! Și spun voit , pentru că voit continui pe drumul acesta fără să fii interesat să începi să-ți cauți adevarul, să te eliberezi de constrângeri, majoritatea ale sistemului în care trăiești, să te aflii, să-ți găsești sau măcar să-ți cauti drumul care duce către libertate.
Trăim un ideal ce ne anulează libertatea interioară, un ideal ce ne orbește și ne împiedică accesul la realitate.
Ne formăm personalitatea prin modele, ne stabilim idealuri și suntem tentați să fim ca alții fie ei reali sau imaginari, problema acestei tentații este ca ne poate duce la pierderea de sine. Vrem să atingem idealul și recurgem la metode care ne îndepartează mult de nevoile noastre. Ne modificăm aspectul, punem un zâmbet pe fața, facem soarele să strălucească mai puternic, cautăm o locație care să dea cât mai bine în poze, și ne prefacem că totul este perfect. In felul acesta ne creăm maști, măști pe care le decorăm în funcție de circumstanțe .
Aud frecvent de oameni și ale lor măști . Măștile pe care deobicei le poartă în mediul în care trăiesc; ce sunt ele? Le văd tot ca pe o formă de apărare împotriva realului pe care nu îl putem tolera. Reich (Anna Freud, Eul și mecanismele de apărare) a vorbit de armuri caracteriale. Atitudini ale corpului precum rigiditatea, partcularităti precum rictusul , comportamentele arogante, ironice sau necuviincioase – reprezintă ramășițe ale unor apărări, altă dată foarte active care disociindu-se de situația lor inițială s-au transformat în trăsături permanente.
Știți cine sunteți când nu vă vede nimeni?
Această transformare imaginară a vieții tale într-o viată ideală, este și nevoia fiecaruia de a se conforma la un grup, de a fi acceptat. Este incapacitatea de a nu fi in contact cu sine si de a-ți accepta propria viată, fie că ea inseamnă să fii diferit sau singur. Libertatea de a fi și de a-ți asuma viața implică o mare responsabilitate pe care mulți dintre noi nu suntem în stare să ne-o asumăm.
Prin comparație cu iluzia perfecțiunii nu faci altceva decât să-ți dezvolți frustrări și să iți scadă dramatic stima de sine. Riscul de a fi dependent de o astfel de lume perfectă este de a pierde contactul cu realitatea, cu tine, fară sa mai poți să ai o conșțiință a valorii de sine.
Mă întreb câți dintre noi avem o imagine reală a valorii noastre? Câți ne-o asumăm? Cât de mult ne ajută iluzia în reglarea stimei de sine? ,, Mulți preferă să trăiască în iluzia valorii lor fantasmate” ( Vera Sandor, Itinerar de psihanaliză).
Conștiința propriilor capacități și conștiinta propriilor limite ne permit să ne facem o imagine a valorii noastre, o imagine despre noi.
Astăzi se trăieste ,,conectat” – la fantasme despre noi, create de noi prin ochii altora.
Turma dă tonul. Se stabilesc tipare de viața, de relații (ex: couple goals) , de aspect, de îmbrăcăminte, de idei și credințe. Societatea ne învată frica, ura și adversitatea. A nu fi validat din exterior declanșează frica de a fi diferit, de a rămâne în urma turmei, de a fi singur. Iar singuratatea poate fi insuportabilă pentru unii oameni și este considerată o experiență mult mai grea decât adoptarea ideilor unui grup împotriva credințelor noastre. S-a ajuns la o mediocrizare în masă a societații.
Majoritatea oamenilor habar nu au de nevoia lor de conformism. Ei traiesc cu impresia ca iși urmează propriile credințe, idealuri și că au ajuns la anumite rezultate datorită propriilor idei, ce doar ,,din întâmplare” coincid cu ale majorității.
Am ajuns să ne cream după modă, după ce dă bine la exterior, dorim aceleași distracții, citim aceleași cărți, frecventăm aceleași locuri, mergem la aceeiași medici esteticieni, aceleași saloane de înfumusețare, purtăm aceleași haine. Această nebunie se declanșează și atunci când apare câte un articol vestimentar considerat în mare vogă. Acelava fi cumparat frenetic de către cei care vor să fie diferiți și inconștient ca toată lumea. Acest fenomen înseamnă uniformizare. Imi spune un prieten într-o seară: ,, Am senzația ca toate femeile merg la același doctor!”, ce se întamplă cu voi?”
Iar nevoia de a te expune în mediul online după ce ai urmat pașii impuși de turmă este o nevoie disperată de acceptare, de apartenentă. Inseamnă să fugi de ceea ce ești, de ceea ce ai putea găsi în tine și nu ai ști sau putea tolera. A trăi numai prin comprație și în funcție de ceva din exterior…înseamnă a muri.
De mici suntem crescuți cu limite impuse de mediu, limite pe care mai târziu le preluăm și ni le impunem singuri, deturnându-ne de la a descoperi adevaratele posibilități de evoluție ale unicității noastre.
Trăim într-o lume supusă lui ,, trebuie”.O lume în care noi oamenii trebuie să fim, să gândim, sa simțim, să trăim conform normelor impuse de mediu. Crescând de mici în aceasta lume ajungem să internalizăm această normă și să ne creăm în funcție de ea, îndepărtându-ne de fapt de sinele autentic.
Am observat și în unele filme și seriale Tv – sunt pline de intrigă, minciuni, compromisuri, am văzut emisiuni Tv pline de drame reale ale oamenilor, oameni abuzați si expuși la Tv. Toate acestea nu contribuie câtuși de puțin la o interacțiune sănătoasă și la o percepere a realității . Avem nevoie sa dezvoltam conștient modalități de cunoastere și realaționare mai reale, în afara mediului online și mai mature fața de ceea ce ne oferă și ne aprobă media care în general comercializează și propagă haosul. Este foarte greu să te regăsești în acest haos dacă te-a prins vâltoarea când tu iți modificai aspectul și încercai să pari mai fericit/ă.
Nu vom reuși niciodată să trăim autentic dacă vom trăi doar prin comparație cu ceilalți. Vom deveni anxioși și plini de frustrări și depresivi, învinuind universul pentru nefericirea noastră. Fericirea vine din interior, nu din evenimente exterioare. Lucrurile pe care am ajuns să le cumpărăm cu disperare nu ne vor face fericiți. Descoperirea adevarului propriu, acceptarea lui, și curajul de a-ți lua viată în propriile mâini este cheia spre libertate.
Este greu ca într-o lume prefabricată să te descoperi pe sine ca ființa unică în univers, să realizezi că traiești o singura dată și să ai curajul să începi realmente să traiești cu toate riscurile pe care le implică : speranțe, dezamagiri, durere, teamă, frică de necunoscut, singuratate, pierderi.
Viata fară țintă e o rătăcire, spunea Seneca. Găsiți-vă un scop, trăiți acum, lăsați viitorul să vină când îi e vremea, perseverați în ceea ce faceți și veți ajunge unde ați visat. Nu mai așteptați validare externe, nu vă mai raportați la cei din jur pentru că nu așa veți găsi împlinire și nici liniște. Nimeni nu te va aduce pe tine înapoi la tine. (Seneca)
Viața reala se trăiește în afara matrixului, învată să o accepți și iți vei găsi libertatea.
